Arhiva proiecte

I love Bucharest a fost co-organizator al primei ediţii a proiectuluiPuzzle Project (august 2006), “primul proiect de artă urbană organizat în Bucureşti”, conform presei acelui moment.

Puzzle Project este un proiect urban conceput ca tabără anuală de artă, deschisă şi interactivă. La prima sa ediţie, sub tema Urban Feeling, proiectul a adus împreună 20 de artişti din România, Republica Moldova, Olanda, Spania, Statele Unite, 10 dintre aceştia fiind artişti voluntari ai programului I love Bucharest.

Artiştii au pictat (individual sau în colaborare) câte o piesă dintr-un puzzle ce continuă să se completeze cu fiecare artist participant, cu fiecare atelier, cu fiecare an. În această primă ediţie, 20 de piese ale puzzle-ului au fost completate.



A debutat cu 15 artişti din România, Republica Moldova, Olanda şi SUA şi s-a încheiat cu participarea a 22 de artişti (artişti din public s-au alăturat proiectului) care au pictat 20 de lucrări murale pe zidul de la intrarea-dreapta a terasei “La Motoare”, pe acoperişul Teatrului Naţional Bucuresti. În cele 7 zile de lucru, artiştii au pictat zilnic în faţa publicului (foarte numeros, format în special de tineri, elevi şi studenţi), oferindu-i astfel o “vizită în atelier”.

Participarea publicului a cuprins mai multe laturi: de la spectatorul care s-a transformat in acele zile (10-17 august 2006) într-un vizitator al unui atelier deschis pe terasa “La Motoare” de pe acoperişul TNB, până la cartolinele pe care tinerii şi nu numai au desenat şi au pictat propriul sentiment urban, incluzând expoziţia de fotografii pe care bucureştenii le-au adus şi le-au expus ei înşişi ochiului publicului.

<< inapoi

Organizatori:

ASOCIATIA DIN POD
All Concept

Sponsori:

Avrig 35
RedBull

Parteneri:

A.N.T.
Artexpo
Lăptăria lui Enache
Grup AŞA

Parteneri Media:

Radio Guerrilla
24FUN
RealitateaTV
Cotidianul
Caţavencu